Bruno are obiceiul de a săpa câte o gaură pe sub gard de fiecare dată când una din vecinele lui împrăștie feromoni cu iz de „hai pe la mine, vedem o curcă, roadem un os… „Bruno nu e sterilizat. Deocamdată. Pentru că acolo unde locuiește el, lumea incă își dorește un cățeluș puternic și curajos ca Bruno. Să aprere de vulpi, de urși și de bipede răufăcătoare. Fine by me.Odată, Bruno a venit dimineața fericit dar fără zgardă. Mai mult ca sigur rămasă agățată prin ceva loc îngust pe unde a încercat să se strecoare. Nu am reușit să o găsesesc, așa că am comandat alta. Și dacă tot am comandat o zgardă, am comandat și o jucărie și o pungă de gustări.A doua zi, o mașină cu însemne roșii a oprit la poartă iar curierul mi-a înmânat cutia, pe care am desfăcut-o sub privirile curioase ale cățelului. O gustare pentru el, o gaură în plus sau în minus pentru zgarda lui și o jucărie nouă pentru el pe care a început să o plimbe și să o smotocească fericit prin curte.Povestea CutzuBox nu ar fi început dacă dupa un timp nu aș fi observat cum sărea și dădea din coadă când vedea aceeași mașină cu însemne roșii. De data asta nu era pentru el cutia, dar l-am astâmpărat cu două gustări care au facut din el cel mai ferict cățel, și au născut în noi dorința de a face cât mai mulți căței fericiti.Pentru că dragostea unui câine este necondiționată, pură și neclintită. Nu ne cer nimic altceva decât prezența, dar ne oferă totul: loialitate, bucurie și companie permanentă.
Și, deși dragostea lor nu vine cu condiții, recompensarea lor este o modalitate de a da înapoi un pic din fericirea pe care ne-o aduc. O mică recompensă pentru entuziasmul lor când ne reîntoarcem acasă, o bucățică crocantă pentru răbdarea lor, o gustare specială sau o jucărie doar pentru că ne fac fiecare zi mai frumoasă.Nu este vorba doar despre răsfățul în sine, ci despre momentul de legătură, bucuria din ochii lor și încrederea care se adâncește cu fiecare recompensă.
Pentru că, în cele din urmă, iubirea unui câine este cel mai mare dar, iar a le arăta iubire în schimb, fie prin gustări, jucării, frecții la burtă sau pur și simplu timp petrecut împreună, este cel mai mic lucru pe care îl putem face pentru cei mai loiali prieteni ai noștri.CristiFondator CutzuBoxMândru că un cățel ca Bruno mă iubește necondiționat